INSTIGAREA – FORMĂ A PARTICIPAŢIEI PENALE

Please download to get full document.

View again

All materials on our website are shared by users. If you have any questions about copyright issues, please report us to resolve them. We are always happy to assist you.
Share
Transcript
   107 INSTIGAREA – FORM Ă  A PARTICIPA Ţ IEI PENALE Frîntu Viorica Mihaela, lector univ. drd Universitatea „Constantin Brâncu ş i”, Tg-Jiu Abstract: L’instigation est cette forme-là de la participation pénale qui consiste dans l’activité d’ une personne (instigateur), qui détermine, avec intention, par tout moyen, une autre personne (instigué) a accomplir une action prévue par la loi pénale. Caracteristique à l’ instigation est le fait que l’ instigateur, après avoir pris une décision  pour accomplir une infraction, déploie une activité matérielle, externe, pour transmettre à une autre personne décision prise, qui, étant poussée à accomplir le fait prévu par la loi  pénale, passe ensuite, concrètement à son accomplissement devant l’auteur de l’infraction. L’instigateur contribue donc à l’accomplissement de l’infraction par l’envoi vers l’instigué, de l’idée de l’accomplissement de l’infraction et par la détermination de sa décision pour accomplir l’action.  1. Defini ţ ie ş i caracterizare Codul penal român define ş te instigatorul prin dispozi ţ ia înscris ă  în art. 25, ca fiind „  persoana care, cu inten  ţ  ie, determin ă  pe o alt  ă  persoan ă  s ă  s ă vâr   ş easc ă  o fapt  ă   prev ă  zut  ă  de legea penal  ă ”.   Pe baza formul ă rii legale men ţ ionate, instigarea poate fi definit ă  ca fiind acea form ă  a participa ţ iei penale care const ă  în activitatea unei persoane (instigator), care determin ă , cu inten ţ ie, prin orice mijloace o alt ă  persoan ă  (instigat) s ă  s ă vâr  ş easc ă  o fapt ă   prev ă zut ă  de legea penal ă . Caracteristic instig ă rii este faptul c ă  instigatorul, dup ă  ce a luat hot ă rârea de a s ă vâr  ş i o infrac ţ iune, desf  ăş oar  ă  o activitate material ă , extern ă , pentru a transmite hot ă rârea luat ă  altei persoane, care, fiind determinat ă  s ă  comit ă  fapta prev ă zut ă  de legea penal ă , trece apoi, în mod concret la s ă vâr  ş irea ei devenind autor al infrac ţ iunii[1]. Instigatorul contribuie deci la s ă vâr  ş irea infrac ţ iunii prin transmiterea c ă tre cel instigat a ideii s ă vâr  ş irii infrac ţ iunii ş i prin determinarea hot ă rârii acestuia de a s ă vâr  ş i fapta[2]. Dup ă  cum se observ ă , instigatorul este un participant sui-generis la infrac ţ iune. Anume, el nu particip ă  la s ă vâr  ş irea material ă  a infrac ţ iunii. Instigatorul are îns ă  ideea s ă vâr  ş irii infrac ţ iunii ş i pe care el o transplanteaz ă  în con ş tiin ţ a altei persoane, f  ă când ca aceasta s ă  o pun ă  în executare (de exemplu, un du ş man, din motive personale, îndeamn ă  o alt ă  persoan ă , în schimbul unei recompense, s ă  r  ă neasc ă  grav pe rivalul s ă u. Ce-a de-a doua persoan ă  accept ă  îndemnul sau propunerea ş i execut ă  fapta la care a fost îndemnat sau instigat) [3]. Dup ă  cum se poate constata, instigarea prezint ă  în esen ţă  un aspect psihic, ea determinând luarea hot ă rârii de a s ă vâr  ş i infrac ţ iunea ş i realizând cauzalitatea psihic ă  ce  precede cauzalitatea fizic ă , adic ă  efectuarea actelor de executare. Datorit ă  con ţ inutului  psihic al instig ă rii, instigatorul este denumit ş i „autor moral” al infrac ţ iunii, ca unul care face s ă  se nasc ă   ş i s ă  se realizeze latura subiectiv ă  a infrac ţ iunii[4]. Jurispruden ţ a în materie a atribuit valoare de instigare urm ă toarelor activit ăţ i infrac ţ ionale: - îndemnul adresat unei persoane de a lovi victima, dându-i ş i un ciomag în acest scop[5];   108 - instigarea mamei la pruncucidere[6]; - îndemnarea unei persoane de a s ă vâr  ş i furtul, prin promisiunea instigatorului c ă  va cump ă ra bunul sustras[7]; - determinarea unei persoane s ă  depun ă  m ă rturie mincinoas ă  într-un proces, dac ă  martorul a depus o asemenea m ă rturie[8]; - activitatea casierului care intervine spre a se trece pe statul de plat ă  persoane fizice, re ţ inând sumele cuvenite acestora reprezint ă , al ă turat infrac ţ iunii de delapidare, ş i infrac ţ iunea de instigare la fals[9]; etc. 2. Condi ţ iile instig ă rii Pentru existen ţ a instig ă rii se cer îndeplinite anumite condi ţ ii:  Între obiectul juridic al faptei s ă vâr  ş ite de autor ş i obiectul juridic al instig  ă rii, s ă  existe identitate , deoarece autorul nu face decât s ă  execute fapta a c ă rei s ă vâr  ş ire a fost ini ţ ial hot ă rât ă  de c ă tre instigator[10]. Dac ă  autorul execut ă  o alt ă  fapt ă  penal ă  cu un alt obiect juridic decât cel la care a fost determinat, atunci nu avem prezent ă  instigarea urmat ă  de executare ş i deci instigatorul nu poart ă  r  ă spundere pentru aceasta.  Pentru existen  ţ  a instig  ă rii este necesar  ă  cel pu  ţ  in prezen  ţ  a a doi subiec  ţ  i, a dou ă   persoane, una care desf  ăş oar  ă  o activitate de instigare - instigatorul, iar alta asupra c ă reia se efectueaz  ă  aceast  ă  activitate - instigatul  .  Instigator   poate fi orice persoan ă  care întrune ş te condi ţ iile generale pentru a putea fi subiect al infrac ţ iunii. Nu este necesar  ă  o calitate special ă . Prin urmare, instigatrea este  posibil ă   ş i la infrac ţ iunile proprii, nefiind necesar ca instigatorul s ă  aib ă  calitatea cerut ă  de lege autorului infrac ţ iunii (de exemplu, un civil poate instiga pe un militar s ă  dezerteze, sau un particular poate determina pe un func ţ ionar s ă  s ă vâr  ş easc ă  un abuz în serviciu). De asemenea, instigarea este posibil ă   ş i la infrac ţ iunile ce se s ă vâr  ş esc în persoana proprie, dup ă  cum este posibil ă   ş i la infrac ţ iunile inten ţ ionate, ca ş i la cele de culp ă  (în acest caz  participa ţ ia fiind improprie), la infrac ţ iunile comisive ca ş i la infrac ţ iunile omisive, la cele continuate, continue etc. Deci, instigarea este posibil ă  la oricare dintre faptele prev ă zute de legea penal ă [11]. Instigarea poate fi s ă vâr  ş it ă  nu numai de o singur  ă  persoan ă , dar ş i de dou ă  sau mai multe persoane, care determin ă , simultan sau succesiv, aceea ş i persoan ă  la s ă vâr  ş irea aceleia ş i infrac ţ iuni. În astfel de cazuri exist ă  deci doi sau mai mul ţ i coinstigatori (coinstigare), dac ă  ace ş tia au ac ţ ionat în în ţ elegere unii cu al ţ ii ş i cu voin ţ a de a coopera. În situa ţ ia când între instigatori nu a existat o în ţ elegere, ci fiecare a ac ţ ionat independent  pentru a determina pe instigat la s ă vâr  ş irea aceleia ş i fapte prev ă zute de legea penal ă , nu va exista coinstigare, ci un concurs de instig ă ri[12]. Exist ă , de asemenea, coinstigare în cazul în care o persoan ă  determin ă  pe o alt ă   persoan ă  ca aceasta, la rândul ei, s ă  determine pe o a treia persoan ă  s ă  s ă vâr  ş easc ă  o fapt ă   prev ă zut ă  de legea penal ă . În astfel de cazuri exist ă  instigare mediat ă  din partea primului instigator ş i instigare imediat ă  din partea celui de-al doilea care determin ă  direct pe autor s ă  s ă vâr  ş easc ă  fapta. Dac ă , pe lâng ă  activitatea de instigare, o persoan ă  s ă vâr  ş e ş te ş i acte de executare,  participând astfel ş i ca autor la s ă vâr  ş irea aceleia ş i infrac ţ iuni, contribu ţ ia de instigator (instigarea) se absoarbe în cea de autor, urmând ca pluralitatea de contribu ţ ii s ă  fie avut ă  în vedere la individualizarea pedepsei[13].  Instigat   poate fi orice persoan ă  fizic ă , indiferent dac ă  întrune ş te sau nu condi ţ iile generale pentru a fi subiect al infrac ţ iunii asupra c ă reia îns ă  se exercit ă  activitatea de determinare. Astfel, poate fi instigat o persoan ă  iresponsabil ă , un minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani ori o persoan ă  lipsit ă  de libertatea de voin ţă   ş i ac ţ iune etc., cazuri în care ne afl ă m în prezen ţ a unei participa ţ ii improprii. În cazul infrac ţ iunilor proprii, persoana asupra c ă reia se exercit ă  instigarea trebuie s ă  aib ă  calitatea cerut ă  de lege în persoana autorului infrac ţ iunii pe care instigatul urmeaz ă  s ă  o comit ă .   109Când instigarea este adresat ă  unei singure persoane sau unor persoane determinate, ea este denumit ă  instigare individual ă , iar atunci când este adresat ă  unui num ă r indeterminat de persoane, ea este denumit ă  instigare colectiv ă . Prima modalitate este o form ă  a participa ţ iei penale, în timp ce a doua nu realizeaz ă  o participa ţ ie penal ă , dar poate constitui o infrac ţ iune de-sine-st ă t ă toare (de exemplu, instigarea public ă   ş i apologia infrac ţ iunilor, prev ă zut ă  de articolul 324 Cod penal) [14].  Este necesar  ă   o activitate de determinare de c ă tre instigator asupra instigatului, în vederea s ă vâr  ş irii unei fapte prev ă  zute de legea penal  ă  .  Aceast ă  activitate, de determinare, îl deosebe ş te pe instigator atât de autor, care înf  ă  ptuie ş te activitatea de executare, cât ş i de complice, care doar înlesne ş te sau ajut ă  la s ă vâr  ş irea faptei prev ă zute de legea penal ă . Întrucât, în cazul instig ă rii, autorul este determinat s ă  comit ă  o fapt ă  prev ă zut ă  de legea penal ă  de c ă tre instigator, rezult ă  c ă  hot ă rârea privind s ă vâr  ş irea faptei apar  ţ ine acestuia, c ă  el, nu ş i autorul, a luat, primul, acea rezolu ţ ie. Nu înseamn ă  îns ă  c ă   ş i ideea (concep ţ ia) comiterii faptei prev ă zute de legea penal ă  trebuie s ă  apar  ţ in ă  neap ă rat instigatorului; este posibil, de ş i în practic ă  aceasta se întâmpl ă  foarte rar, ca ideea de a s ă vâr  ş i fapta s ă  încol ţ easc ă  chiar în mintea autorului, dar el s ă  nu ia nici o hot ă râre în acest sens, ci numai în urma îndemnurilor ş i st ă ruin ţ elor depuse de c ă tre instigator. Deci, dup ă  ce ia hot ă rârea s ă vâr  ş irii faptei prev ă zute de legea penal ă , instigatorul, folosindu-se de mijloace adecvate, o transmite altei persoane, o s ă de ş te în psihicul acesteia, determinând-o s ă  o accepte, s ă   ş i-o însu ş easc ă   ş i s ă  o pun ă  în executare[15]. Din cele de mai sus rezult ă  c ă   activitatea instigatorului trebuie s ă  precead  ă  hot  ă rârea autorului de a s ă vâr  ş i fapte prev ă zute de legea penal ă ; prin urmare, nu exist ă  instigare în situa ţ ia în care îndemnul a fost adresat unei persoane care în acel moment luase deja hot ă rârea de a comite fapta ce a format obiectul instig ă rii. În asemenea caz se va putea vorbi, cel mult, de complicitate moral ă , dac ă  ac ţ iunea desf  ăş urat ă  asupra psihicului autorului a contribuit, prin încuraj ă ri, sfaturi etc, la înt ă rirea rezolu ţ iei infrac ţ ionale, anterior luat ă . Dac ă  îns ă , în momentul instig ă rii, autorul avea numai o anumit ă  înclinare c ă tre comiterea faptei prev ă zute de legea penal ă , iar instigatorul i-a furnizat motivul determinant, va exista desigur instigare[16]. Activitatea de determinare desf  ăş urat ă  de instigator tinde s ă  influen ţ eze voin ţ a celui instigat, în sensul de a-l determina s ă - ş i însu ş easc ă   ş i s ă  execute hot ă rârea infrac ţ ional ă  luat ă  de el. Mijloacele prin care se realizeaz ă  determinarea pot fi oricare. Spre deosebire de unele legisla ţ ii str  ă ine, Codul penal român nu enumer  ă  nici limitativ nici enunciativ mijloacele de instigare. Acestea pot fi deci cele mai diferite, de la simple sfaturi, îndemnuri, rug ă min ţ i sau insinu ă ri, pân ă  la constrângere, corupere (promisiuni de daruri sau alte foloase) etc. Determinarea poate fi realizat ă  prin acte, cuvinte spuse sau scrise ş i chiar prin gesturi sau semne cu o semnifica ţ ie neândoielnic ă [17]. Pentru existen ţ a instig ă rii se cere ca determinarea s ă  se refere la o fapt  ă  prev ă  zut  ă  de legea penal  ă , care s ă  fie susceptibil ă  de a fi s ă vâr  ş it ă  ca autor de cel instigat. Dac ă  fapta la care s-a determinat nu este prev ă zut ă  de legea penal ă  ca infrac ţ iune, nu se poate pune  problema instig ă rii în sens penal, iar cel care a determinat nu va fi tras la r  ă spundere  penal ă [18]. Fapta la care se instig ă  trebuie s ă  fie ar  ă tat ă  în a ş a fel încât cel instigat s ă  cunoasc ă  obiectul instig ă rii ş i s ă  poat ă  lua hot ă rârea în cuno ş tin ţă  de cauz ă , fiindc ă  el trebuie s ă  s ă vâr  ş easc ă  fapta, chiar dac ă  nu-i în ţ elege caracterul. Dup ă  felul cum este f  ă cut cunoscut inastigatului obiectul instig ă rii, în literatura de specialitate se face distinc ţ ie între instigare direct ă   ş i evident ă , când instigatorul comunic ă  instigatului în mod direct ş i explicit îndemnul ş i fapta pe care urmeaz ă  s ă  o s ă vâr  ş easc ă , ş i instigare indirect ă   ş i insidioas ă , când instigatorul nu transmite direct ideea s ă vâr  ş irii faptei, ci indirect, provocând la instigat o stare de spirit care duce la apari ţ ia ideii de a s ă vâr  ş i fapta (stârnirea geloziei, a ideii de r  ă zbunare etc.)[19].   110  Pentru existen  ţ  a instig  ă rii se cere ca activitatea instigatorului s ă  fi avut drept urmare determinarea instigatului de a s ă vâr  ş i fapta prev ă  zut  ă  de legea penal  ă  , pe care o ş i execut  ă  ulterior. Aceast ă  condi ţ ie va fi realizat ă  atunci când hot ă rârea de a s ă vâr  ş i o infrac ţ iune luat ă  de instigator a fost însu ş it ă  de c ă tre cel instigat, care apoi trece la executarea ei. Nu se cere îns ă  ca infrac ţ iunea s ă  se fi consumat, fiind suficient ca realizarea ei s ă  fi ajuns în faza tentativei, dac ă  tentativa se pedepse ş te; doar în cazul infrac ţ iunilor a c ă ror tentativ ă  este nepedepsibil ă  consumarea infrac ţ iunii apare indispensabil ă . În ipoteza c ă  instigarea a privit comiterea unei pluralit ăţ i de infrac ţ iuni ea va fi re ţ inut ă  în raport cu fiecare infrac ţ iune în parte cu condi ţ ia ca s ă vâr  ş irea acestora s ă  fi atins cel pu ţ in faza tentativei pedepsibile. Dac ă , în asemenea caz, actul de instigare este unic, de ş i prive ş te s ă vâr  ş irea mai multor infrac ţ iuni de c ă tre una sau mai multe persoane, vor fi aplicate prevederile art. 33 lit. b Cod penal[20]. Actele de instigare care au r  ă mas f  ă r  ă  efect, pentru c ă  nu au fost urmate de executare, precum ş i cele care au dus la s ă vâr  ş irea doar a unei tentative nepedepsibile nu constituie acte de participa ţ ie, deoarece nu s-a s ă vâr  ş it o fapt ă  prev ă zut ă  de legea penal ă , ci activit ăţ i infrac ţ ionale de sine st ă t ă toare, incriminate distinct, în cazurile ş i în condi ţ iile art. 29 Cod penal. Dac ă  îns ă  actele de instigare au avut ca efect începerea execut ă rii, dar autorul s-a desistat, exist ă  participa ţ ie, desigur în cazurile în care tentativa se pedepse ş te, c ă ci în aceast ă  situa ţ ie condi ţ ia s ă vâr  ş irii unei fapte prev ă zute de legea penal ă  este realizat ă [21]. Având în vedere activitatea de determinare desf  ăş urat ă  de instigator, care tinde s ă  influen ţ eze voin ţ a instigatului, în sensul însu ş irii hot ă rârii ş i executarea faptei penale, se  poate afirma c ă  ac ţ iunea sa reprezint ă  o cauz ă  în desf  ăş urarea raportului de cauzalitate[22].  Pentru existen  ţ  a instig  ă rii este necesar ca activitatea de determinare s ă  fie s ă vâr  ş it  ă  cu inten  ţ  ie. Instigatorul este con ş tient de faptul c ă  prin activitatea sa determin ă  pe cel instigat s ă  s ă vâr  ş easc ă  o fapt ă  prev ă zut ă  de legea penal ă   ş i urm ă re ş te s ă -l determine la aceast ă  activitate ilicit ă , al c ă rei rezultat îl urm ă re ş te sau îl accept ă . Instigatorul poate ac ţ iona deci ş i cu inten ţ ie indirect ă [23].  Nu exist ă  instigare din culp ă . Astfel, dac ă  o persoan ă  determin ă  din culp ă  pe o alt ă   persoan ă , prin cuvinte rostite imprudent [24] sau printr-un îndemn f  ă cut în glum ă  sau într-un moment de surescitare, f  ă r  ă  con ş tiin ţ a ş i voin ţ a de a determina s ă vâr  ş irea unei fapte  prev ă zute de legea penal ă  [25], fapta nu constituie instigare. Pentru existen ţ a condi ţ iei privitoare la inten ţ ia instigatorului nu import ă  dac ă   persoana instigat ă  a s ă vâr  ş it fapta cu inten ţ ie (caz în care va exista o participa ţ ie propriu-zis ă ) sau din culp ă  (caz în care participa ţ ia va fi improprie). Pentru existen ţ a instig ă rii nu intereseaz ă  scopul sau mobilul pe care l-a avut în vedere instigatorul; exist ă  deci instigare ş i atunci când instigatorul nu a urm ă rit realizarea faptei la care a instigat, ci punerea celui instigat în situa ţ ia de a fi denun ţ at ş i surprins în momentul începerii execut ă rii (agent provocator)[26]. 3. Formele instig ă rii Instigarea se poate clasifica, în func ţ ie de diferite criterii, în urm ă toarele forme: I. În raport de forma de vinov ăţ ie cu care instigatul (autorul) s ă vâr ş e ş te fapta se disting: a)  Instigare proprie sau perfect  ă  ,  caracterizat ă  prin realizarea leg ă turii subiective între instigator ş i instigat, ambii ac ţ ionând cu inten ţ ie;  b)  Instigare improprie sau imperfect  ă , caracterizat ă  prin faptul c ă  numai instigatorul ac ţ ioneaz ă  cu inten ţ ie, în timp ce instigatul ac ţ ioneaz ă  din culp ă  sau f  ă r  ă  vinov ăţ ie, caz în care ne afl ă m în prezen ţ a participa ţ iei improprii. II. În raport de mijloacele folosite de instigator pentru determinarea instigatului s ă  s ă vâr ş easc ă  o fapt ă  prev ă zut ă  de legea penal ă  se disting:   111 a) Instigarea simpl  ă , la care se folosesc mijloace imateriale de determinare a voin ţ ei instigatului, ca de exemplu: rug ă min ţ i, îndemnuri persuasive, insinu ă ri; b) Instigarea calificat  ă , când pentru determinarea instigatului se folosesc mijloace cum ar fi: promisiunile de daruri sau alte foloase (corupere) sau exercitarea de presiuni prin diferite forme de constrângere asupra instigatului, direct sau indirect. III. În raport de num ă rul persoanelor ce desf  ăş oar ă  activitatea de instigare se disting: a) Instigarea cu un singur instigator  ; b) Coinstigarea , care presupune cooperarea mai multor persoane la determinarea unei sau unor persoane s ă  s ă vâr  ş easc ă  o fapt ă  prev ă zut ă  de legea penal ă . Coinstigarea  poate fi f  ă cut ă  concomitent sau succesiv. Când coinstigarea este f  ă cut ă  succesiv, trebuie dovedit c ă  to ţ i instigatorii au avut în inten ţ ie determinarea instigatului s ă  s ă vâr  ş easc ă  aceea ş i fapt ă  prev ă zut ă  de legea penal ă .  Nu vor fi îndeplinite condi ţ iile unei coinstig ă ri când activitatea de determinare are loc succesiv, iar instigatul a luat hot ă rârea de a s ă vâr  ş i infrac ţ iunea dup ă  ce a fost determinat de primul instigator, fiindc ă  activitatea celorlal ţ i nu mai are rol în determinare ci doar în înt ă rirea hot ă rârii infrac ţ ionale – activitate specific ă  complicelui[27]. În situa ţ ia în care mai mul ţ i instigatori, f  ă r  ă  a se cunoa ş te, desf  ăş oar  ă  separat activit ăţ i de determinare asupra acelea ş i persoane se realizeaz ă  un concurs de instig ă ri. IV. În raport de num ă rul persoanelor fa ţă  de care se desf  ăş oar ă  activitatea de instigare se disting: a) instigarea individual  ă  când activitatea de determinare se desf  ăş oar  ă  asupra uneia sau mai multor persoane determinate; b) Instigarea colectiv ă , când instigarea este adresat ă  unui num ă r nedeterminat de  persoane, care ar urma s ă  s ă vâr  ş easc ă  anumite infrac ţ iuni.   Prin pericolul social sporit pe care îl are, instigarea colectiv ă  este incriminat ă  ca infrac ţ iune distinct ă  în art. 324 Cod penal (instigarea public ă   ş i apologia infrac ţ iunilor), art 356 Cod  penal (propaganda pentru r  ă zboi). V. Dup ă  modul de ac ţ iune al instigatorului pentru determinarea instigatului la s ă vâr ş irea faptei prev ă zute de legea penal ă  se disting: a) Instigarea imediat  ă  , când instigatorul se adreseaz ă  nemijlocit celui instigat  pentru determinarea acestuia la s ă vâr  ş irea infrac ţ iunii; b) Instigarea mediat  ă , când instigatorul transmite celui instigat ideea ş i rezolu ţ ia sa referitoare la s ă vâr  ş irea faptei printr-o persoan ă  interpus ă , printr-un intermediar. Dac ă  intermediarul se limiteaz ă  s ă  transmit ă  pur ş i simplu îndemnul celui care a luat ini ţ iativa s ă vâr  ş irii faptei, în condi ţ iile voite de acesta, f  ă r  ă  nici o contribu ţ ie proprie cu efect determinant, r  ă mâmând doar un mijlocitor, un simplu mandatar al instigatorului, ne afl ă m în fa ţ a unui caz de complicitate la instigare , care, în esen ţă , este complicitate la îns ăş i s ă vâr  ş irea faptei prev ă zute de legea penal ă ; dac ă  îns ă , dimpotriv ă , intermediatul dep ăş e ş te rolul s ă u de transmi ţă tor al ideii ş i rezolu ţ iei celui dintâi, contribuind, printr-o activitate  proprie de determinare, la luarea hot ă rârii de c ă tre autor, ne afl ă m în fa ţ a unui caz de coinstigare  la s ă vâr  ş irea faptei prev ă zute de legea penal ă [28]. VI. În func ţ ie de modul deschis ori ascuns în care ac ţ ioneaz ă  instigatorul pentru determinarea instigatului s ă  s ă vâr ş easc ă  o fapt ă  prev ă zut ă  de legea penal ă , instigarea poate fi: a) Instigarea explicit  ă   (deschis ă  )  în care instigatorul expune deschis scopul s ă u, de a-l convinge la s ă vâr  ş irea faptei pe instigat; b) Instigarea ascuns ă  (perfid  ă  , insidioas ă  )  fiindc ă  instigatorul nu- ş i d ă  în vileag rolul fa ţă  de instigat, astfel c ă  acesta din urm ă  crede c ă  ideea infrac ţ ional ă  îi apar  ţ ine. VII. În func ţ ie de rezultatul ob ţ inut în determinarea instigatului la s ă vâr ş irea faptei prev ă zut ă  de legea penal ă  se disting: a) Instigarea cu efect pozitiv, reu ş it ă , când instigatorul a reu ş it s ă  determine pe instigat s ă  accepte hot ă rârea de a s ă vâr  ş i infrac ţ iunea;
Related Search
Similar documents
View more
We Need Your Support
Thank you for visiting our website and your interest in our free products and services. We are nonprofit website to share and download documents. To the running of this website, we need your help to support us.

Thanks to everyone for your continued support.

No, Thanks